S-a luat decizia în cazul „Varga-Bălan”: **Apelul Rapidului a fost respins! Rămâne 0-3 la „masa verde”

S-a luat decizia în cazul
  • Publicat:
  • Actualizat:

UPDATE Chiar dacă
decizia în cazul „Varga-Bălan” urmează a fi dată publicității peste
mai bine de o oră, Comisia de Recurs dorind să redacteze motivarea
deciziei luate, ProSport a aflat că instanța prezidată de Daniel
Florea a respins apelul Rapidului. Clubul din Giulești pierde,
așadar, meciul la masa verde cu 0-3 și nu mai are nicio cale de
apel în țară.

Cum își decizia argumentează membrii Comisiei de Recurs?
Vezi mai jos!

1. La data de 4.03.2010, jucătorii Dacian Varga și Tiberiu Bălan
erau legitimați la echipa Sportul Studențesc din liga a II-a, din
punctul de vedere al documentelor depuse la autoritățile
fotbalistice competente.

2. Echipa Rapid III a fost înființată prin procedurile AMFB pe
5.03.2010. De la aceeași dată, jucătorii Dacian Varga și Tiberiu
Bălan sunt legitimați la echipa Rapid III din liga a IV-a,
competiție organizată de AMFB.

3. Din momentul înființării echipei Rapid III (5.03.2010) și
pînă la ora disputării partidei Rapid -Timișoara, Rapid nu a cerut
LPF viza anuală, care dă drept de joc în Liga I jucătorilor Dacian
Varga și Tiberiu Bălan.

În acest sens a fost pronunțată hotărîrea 166 din 30.03.2010 a
CSL, rămasă irevocabilă, nefiind atacată la TAS.

Deoarece orice entitate sportivă are obligația de a cunoaște
prevederile regulamentare, conform cărora un jucător nu poate
participa la jocuri oficiale fără viza anuală a forului
organizator, respectiv LPF, Comisia de Recurs apreciază că
utilizarea de către S.C. Rapid S.A. a celor doi jucători în meciul
cu F.C. Timișoara n-a fost făcută cu bună-credință, astfel încît să
se poată face aplicarea art. 51.6 din ROAF și 86.10.5 și 86.10.6
din RD.”


Președintele Comisiei de Recurs, Daniel Florea, a declarat, în
urmă cu doar câteva minute, că membrii instanței sportive au luat o
decizie în cazul „Varga-Bălan”, care va fi anunțată peste două ore,
iar în prezent se redactează motivarea hotărârii luate.

În două ore o să aveți decizia. Durează așa de mult,
pentru că e un dosar complicat. Acum se face și o motivare
succintă, pentru ca toate părțile să-și dea seama ce a avut în
vedere Comisia de Recurs. Decizia nu este încă luată, trebuie să
fim toți de acord și cu motivarea și apoi o să o comunicăm. Membrii
comisiei au plecat, dar ne vom mai întâlni încă o dată. În acest
moment se redactează motivarea și o să o primim toți pe mail, ne
mai întâlnim o dată și după aceea anunțăm decizia. Am plecat acum
pentru că am făcut o motivare și am luat o decizie în principiu.
Motivarea am luat-o împreună, dar ne mai întâlnim încă o dată,
pentru că s-ar putea să mai fie greșeli, care să schimbe
interpretarea pe care am vrut noi să o dăm
„, a spus
Florea.

Întrebat dacă s-a încercat influențarea sa de către anumite
persoane, așa cum s-a întâmplat în cazul „Valiza”, Florea a
răspuns: „E un caz care s-a rezolvat și ați văzut ce
decizii s-au luat și de organele abilitate ale statului. Părerea
mea e că e un caz despre care nu are rost să mai discutăm
acum
„.

Comisia de Disciplină a LPF a decis, pe 9 aprilie, ca echipa
Rapid să piardă, cu scorul de 0-3, meciul cu FC Timișoara,
considerând că jucătorii rapidiști Dacian Varga și Tiberiu Bălan nu
aveau drept de joc în partida disputată la 5 martie și încheiată cu
victoria rapidiștilor cu scorul de 1-0.

FC Rapid a făcut recurs la această decizie, el fiind analizat,
astăzi, de comisia de resort din cadrul LPF.

FC Timișoara a contestat, la 8 martie, la Comisia de Disciplină
a LPF, dreptul de joc la Rapid al fotbaliștilor Dacian Varga și
Tiberiu Bălan, în partida directă din cadrul etapei a XX-a a Ligii
I. Oficialii grupării timișorene se consideră îndreptățiți să
câștige meciul cu 3-0 la masa verde, acuzând nereguli în
transferurile și legitimările jucătorilor Varga și Bălan.

Varga și Bălan au fost transferați de FC Rapid de la Sportul
Studențesc după încheierea perioadei de transferuri din Liga I,
folosindu-se de un articol din regulament care permite legitimarea
la o echipă din eșaloanele inferioare. În consecință, conducătorii
clubului giuleștean i-au legitimat pe cei doi fotbaliști la Rapid
III, echipă înființată și înscrisă cu acest scop în campionatul
Ligii a IV-a, organizat de Asociația Municipală de Fotbal București
(AMFB).

În baza documentelor de transfer de la AMFB, FC Rapid a obținut
de la LPF vizele pe legitimațiile fotbaliștilor care le dă drept de
joc în Liga I. Ulterior însă, AMFB a trimis o adresă la LPF prin
care susținea că există anumite nereguli în transferurile lui Varga
și Bălan, iar în baza acesteia instituția condusă de Dumitru
Dragomir a înștiințat FC Rapid că nu îi poate folosi pe jucători în
partida cu FC Timișoara, deoarece vizele lor de joc au fost
anulate. În ziua meciului (5 martie) însă, AMFB revocă adresa prin
care atrăgea atenția asupra neregulilor și înștiințează LPF că
transferurile sunt legale și conforme cu regulamentele în vigoare.
Având deja legitimațiile de joc ștampilate (n.r. – ștampila atestă
dreptul de joc în Liga I al unui jucător), oficialii FC Rapid i-au
introdus în teren pe Varga și Bălan, fără a mai solicita o
reconfirmare din partea Ligii Profesioniste de Fotbal.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cum a putut veni îmbrăcată Erika Isac la Masterchef de la Pro TV. Cătălin Scărlătescu a făcut ochii cât cepele când a văzut-o așa
Cum a putut veni îmbrăcată Erika Isac la Masterchef de la Pro TV. Cătălin Scărlătescu a făcut ochii cât cepele…
”Neprofesionist! Bizar”. Englezii au văzut ce a spus Lucescu despre Drăgușin și nu s-au abținut. Decizia luată de Tottenham
”Neprofesionist! Bizar”. Englezii au văzut ce a spus Lucescu despre Drăgușin și nu s-au abținut. Decizia luată de Tottenham
Mărturia sfâșietoare a vecinei celor trei români morți în Valencia. Ce s-a întâmplat cu doar câteva minute înainte ca Gabi, Dana și fiica lor să fie înghițiți de inundații
Mărturia sfâșietoare a vecinei celor trei români morți în Valencia. Ce s-a întâmplat cu doar câteva minute înainte ca Gabi,…
„Scandalul eșarfelor FCSB” a ajuns în presa din Scoția: „Le-a adus 30.000 de lire!”
„Scandalul eșarfelor FCSB” a ajuns în presa din Scoția: „Le-a adus 30.000 de lire!”
Asta ar putea fi mutarea anului în Superliga! Antrenorul ales pentru a-l înlocui pe Costel Gâlcă la Universitatea Craiova
Asta ar putea fi mutarea anului în Superliga! Antrenorul ales pentru a-l înlocui pe Costel Gâlcă la Universitatea Craiova
Ghenea, noi imagini incendiare! Aproape că a rămas dezgolită pe internet! Fanii sunt în extaz: ce face zilnic pentru a arăta atât de bine
Ghenea, noi imagini incendiare! Aproape că a rămas dezgolită pe internet! Fanii sunt în extaz: ce face zilnic pentru a…
Artistă care a slăbit 54 de kg. A ținut un regim ușor. E la îndemâna oricui. Transformarea e uluitoare: ''Mâncam făinoase, chipsuri, culciuri''
Artistă care a slăbit 54 de kg. A ținut un regim ușor. E la îndemâna oricui. Transformarea e uluitoare: ''Mâncam…
Bogdan Cosmescu nu s-a abţinut după surpriza produsă în Superliga:
Bogdan Cosmescu nu s-a abţinut după surpriza produsă în Superliga: "Sunt plătiţi din când în când, joacă din când în…
BANCUL ZILEI. Medicul către Bubulina: – Fiica ta are o nevroză. I-aş recomanda multă distracţie!
BANCUL ZILEI. Medicul către Bubulina: – Fiica ta are o nevroză. I-aş recomanda multă distracţie!
EXCLUSIV. Mărturiile românilor din Spania care s-au aruncat în puhoaie pentru a-şi salva vecinii:
EXCLUSIV. Mărturiile românilor din Spania care s-au aruncat în puhoaie pentru a-şi salva vecinii: "Am plâns"
Au fost găsite PRIMELE fosile de dinozaur în Hong Kong!
Au fost găsite PRIMELE fosile de dinozaur în Hong Kong!
Motivul pentru care maşinile distruse de furtuna DANA au fost marcate cu un X portocaliu. Ce se întâmplă acum în Valencia
Motivul pentru care maşinile distruse de furtuna DANA au fost marcate cu un X portocaliu. Ce se întâmplă acum în…
Cum a luat 'block' Un show păcătos! Capatos a răbufnit: 'Nu se poate așa ceva!' Fostul manager de sub păturica Oanei Zăvoranu a aruncat în aer emisiunea de la Antena Stars! A ieșit scandal în culise
Cum a luat 'block' Un show păcătos! Capatos a răbufnit: 'Nu se poate așa ceva!' Fostul manager de sub păturica…
Se TAIE BANII. Românii care nu mai primesc nimic la final de an
Se TAIE BANII. Românii care nu mai primesc nimic la final de an
Nuntă transformată în coșmar. Mireasa s-a trezit la petrecere cu fosta iubită a soțului și a început scandalul.
Nuntă transformată în coșmar. Mireasa s-a trezit la petrecere cu fosta iubită a soțului și a început scandalul. "Ce femeie…
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Jocuri gratuite în noiembrie 2024
Jocuri gratuite în noiembrie 2024
Coco Gauff: Finala WTA în Arabia Saudită poate ajuta la schimbări în numele egalităţii de gen
Coco Gauff: Finala WTA în Arabia Saudită poate ajuta la schimbări în numele egalităţii de gen
Care e limita de viteză pe E85. Diferența între un drum european și unul național
Care e limita de viteză pe E85. Diferența între un drum european și unul național
Club Colectiv, la un pas de o nouă tragedie, la 9 ani de la incendiul devastator: „Este un semn”. Flăcările au izbucnit din nou
Club Colectiv, la un pas de o nouă tragedie, la 9 ani de la incendiul devastator: „Este un semn”. Flăcările…
×